Planul pentru titlu: **cantonament non-stop

Planul pentru titlu: **cantonament non-stop
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirajul obținerii primului loc și, implicit, al Ligii
Campionilor i-au împins pe steliști la cât mai multe sacrificii.
Înainte de fiecare dispută, Stoichiță își bagă jucătorii două zile
în cantonament, asta și pentru a evita viața de noapte a unora
dintre ei.

Începutul returului cu stângul a tulburat serios apele în tabăra
roș-albastră. După înfrângerea cu Ceahlăul a urmat meciul cu Unirea
Urziceni. Derby-ul a fost tratat cu maxim interes de Stoichiță,
care nu și-a menajat deloc echipa, organizând un cantonament la
Buzău.

Nu au
liber nici duminica!

Și dacă situația s-a mai liniștit după remizele cu CFR și
Unirea, totul s-a schimbat radical după înfrângerea usturătoare cu
Dinamo: „O să vă țin numai în cantonamente! Să văd eu dacă așa o să
vă placă! Nu mai merge cu vorba bună”, le-a transmis atunci
tehnicianul. Și pentru a le arăta jucătorilor că se ține de cuvânt,
înainte de disputa cu Pandurii, din nou în cantonament, și tot două
zile, cu escală la Rm. Vâlcea.

Fotbaliștii s-au obișnuit cu ideea, dar l-au rugat pe antrenor
să le acorde măcar o zi liberă, după meciul cu Pandurii:
„Profesore, dacă învingem, am dori și noi ca duminică să avem
liber!” Stoichiță nici n-a vrut să audă și s-a opus cu vehemență:
„S-a terminat cu libertatea! Dacă vrem titlul, ne sacrificăm! Vom
lucra zi de zi, fără niciun liber!”, le-a transmis „Lippi”.

La Steaua vreau disciplină, disciplină și iar
disciplină! Altfel nu ai cum să faci performanțe. La Steaua era
nevoie de așa ceva în ultima vreme, iar Stoichiță a înțeles
asta

Gigi Becali, patron Steaua

46
de zile au însumat până acum cantonamentele
steliștilor în 2010, inclusiv cele două turnee din Turcia și încă
unul în Bulgaria

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Final pentru Călin Georgescu. Candidatura va fi respinsă și de CCR: Îi va refuza cererea!
Final pentru Călin Georgescu. Candidatura va fi respinsă și de CCR: Îi va refuza cererea!
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Un test nou prezice efectul secundar periculos al imunoterapiei pentru cancer
Un test nou prezice efectul secundar periculos al imunoterapiei pentru cancer
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×